Reîncepe fotbalul de partid și de stat: modificările aduse de guvern Legii Sportului dau cep conductei cu bani publici pentru cluburile primarilor. Cine se va bate cu echipa Primăriei București, cu buget de 50 de milioane de euro?

„Articolul 18/1 se modifică și va avea următorul cuprins: (…)
(3) Autoritățile administrației publice locale pot aloca sume pentru finanțarea activității conform alin. (1) și alin. (2) în limita a maxim 5% din bugetul aprobat.”

Aceasta este una din modificările aduse de guvernul Grindeanu, prin Ordonanță de Urgență, Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000. Executivul a luat în discuție și aprobat OUG joi, 18 mai 2017.
Să facem socoteala: 5% dintr-un miliard (1.000.000.000) de euro, atât cât reprezintă bugetul Bucureștiului, înseamnă 50 de milioane de euro. Pe an. Așadar, conform OUG de modificare a Legii 69/2000, până la această sumă va putea Gabriela Firea să alimenteze conturile clubului înființat de predecesorul său, Sorin Oprescu, din bani publici. Până azi, CSM București primea 10-13 milioane de euro. Și nu are (încă) echipă de fotbal.

Haideți să vedem, acum, cam unde se află cluburile de fotbal particulare din România.

Viitorul Constanța, echipă ridicată de la zero de Hagi, 100% privată, s-a încadrat anul acesta, când a câștigat titlul în Liga 1, în limita a 3,5 milioane de euro. La anul, suma poate urca spre 6 milioane. Repet, asta după o muncă titanică și riscantă a lui Hagi, timp de un deceniu.

Adăpat la banii UEFA și ranforsat de transferurile pe bani mulți către piața externă, FCSB-ul lui Gigi Becali este, prin comparație cu Hagi, un mamut: aproape 8 milioane de euro s-au cheltuit în sezonul încheiat doar pe transferuri. Cu ce s-a mai dat pe salarii, cantonamente și alte activități, să spunem că suma aproape se dublează. Deci, s-ar apropia de 15 milioane de euro.

În general, celelalte echipe private care își fac veacul prin play-off-ul Ligii 1, și care uneori speră la titlu, cheltuiesc 5-6 milioane de euro pe an. Dinamo a avut undeva, pe la vreo 5 milioane de euro, Astra, CFR Cluj și CSU Craiova au fost cam tot pe-acolo. Atât au, atât îi duce capul pe șefii lor să producă, atât permit condițiile economice din țară. În concluzie, cam aici este fotbalul românesc. Mult, puțin, asta e. Atât se poate.

Erik Lincar vrea ”doar un arbitraj corect” la Reșița – FC Bihor, CCA i-a răspuns cu o delegare a unui… cărășean la jocul din Valea Domanului!

22:34

Prima reacție a lui Răzvan Burleanu după tragerea la sorți în care România a aflat că ar juca împotriva SUA, Australia și Paraguay la Campionatul Mondial din 2026

22:34

Acum, să vedem ce înseamnă  „maxim 5%” din buget – una din marile noutăți ale OUG pentru modificarea Legii Sportului – pentru câteva orașe din țară.

> Nicolae Robu, primarul Timișoarei, va putea alimenta sportul local cu până la 10 milioane de euro (orașul are, pe 2017, un buget de 216 milioane). Echipa primăriei este ACS Poli Timișoara.

> La Cluj, Emil Boc va putea direcționa inclusiv către „U” Cluj (acum, Primăria Cluj este acționar majoritar la nou-înființata echipă, după falimentul „vechii” Universitatea, astă-vară) chiar mai mulți bani: 5% din 300 de milioane înseamnă 15 milioane.

> La Iași, Mihai Chirica are de acum la dispoziție, în limite perfect legale, 8,5 milioane de euro pe care-i poate trimite către sportul local, din bugetul de 170 de milioane al orașului. Echipa autorităților locale este CSMS Iași.

Sigur că acest „maxim 5%” poate însemna și zero, și 2%, iar unii primari poate nu vor avea disponibilitatea să aloce plafonul maxim sportului. Foarte posibil, nu toți banii alocați pentru sport vor ajunge la fotbal. Dar, din sumele virate, măcar jumătate vor ajunge la echipele de fotbal. Asta, cu siguranță!

Exemplele pot continua multă vreme. Dar, ca să n-o lungim, tragem linie și observăm ce avem până acum. De cât dispun cluburile de fotbal particulare și ce potențial au echipele de stat, dacă primarii vor decide să bage măcar 50% din suma disponibilizată de la bugetul public în cluburile „lor”.

BUGETE PRIVAȚI:
– FCSB – 15 milioane,
– Dinamo – 5-6 milioane,
– Astra – 5-6 milioane,
– CFR Cluj – 5 milioane,
– Viitorul – 3,5 milioane.

BUGETE CLUBURI DE STAT
– Echipa Primăriei București (proiectul există, deocamdată ținut la secret) – minimum 25 de milioane,
– Echipa Primăriei Cluj – 7-7,5 milioane,
– Echipa Primăriei Timișoara – 5 milioane,
– Echipa Primăriei Iași – 4 milioane.

Iar aceștia ar fi doar banii de la stat, fără nicio altă sursă suplimentară de finanțare (sponsori, drepturi TV, eventuale cupe europene la care ar putea ajunge în viitor etc).

O Ordonanță de Urgență necesară pentru sport, dar cu două defecte ascunse care pot genera efecte incalculabile

La ce folosesc cifrele de mai sus? Veți vedea în continuare: asistăm, pe tăcute și oarecum neatenți, la revenirea sportului de partid și de stat. Întrecerea socialistă între primării, pe banii noștri, în care privații nu au ce să caute dacă nu intră și ei în „combinații”, tocmai ia startul.

Cerută insistent de aleșii locali, Ordonanța dată de guvernul Grindeanu sub motivul că sportul românesc are nevoie urgentă de finanțare este o doleanță veche a tuturor iubitorilor de sport din România. Era necesară ca aerul o susținere explicită a statului pentru sportul din țara noastră.

Dar această OUG conține, în esență, două elemente cu potențial catastrofic și profund imorale. Ele au trecut de Executiv, există, pot fi citite, au fost aprobate, vor produce efecte.

1) Textul OUG emisă de guvernul Grindeanu elimină barierele și filtrele dintre banii publici și cluburile de stat. Pentru că aceste grupări sportive finanțate de primării, consilii locale și județene etc. primesc, de fapt, tot din banii noștri, ai tuturor. Modificările aduse Legii sportului din 2000 sunt fără echivoc: se vor putea plăti, de la bugetul local, inclusiv salariile sportivilor (lucru interzis până acum). Practic, autoritățile locale vor putea subvenționa absolut tot, de la factura de curent și benzina din rezervoarele mașinilor până la prime și contracte pentru antrenori, conducători, sportivi.

Acum, știind modul în care funcționează societatea românească în ansamblu, felul în care privește aparatul de partid – și nu fac aici nicio distincție între partide! – banii publici, închipuiți-vă doar ce se va întâmpla cu sumele disponibilizate prin această Ordonanță de Urgență!

Am discutat, în ultimele zile, cu mulți oameni din sportul românesc. Toți sunt de acord că, deși nu este menționată expres, Ordonanța de Urgență vizează, în principal, fotbalul. Acesta este sportul unde banii pot să dispară cel mai ușor și fără urme. Foarte probabil, primăriile vor direcționa unele sume și către alte sporturi (cu predilecție, tot cele de echipă). Grosul banilor va merge, însă, spre fotbal. Asta, din trei motive simple.

În primul rând, fotbalul rămâne vehiculul electoral cel mai vizibil din România (rare sunt locurile – precum Râmnicu-Vâlcea – unde comunitatea locală acordă o atenție mai mare altor discipline).

Celelalte două cauze sunt strâns legate. Fotbalul este un sport popular, dar și costisitor. În plus, nu numai costisitor, dar și foarte, foarte greu de evaluat, din exterior, în privința eficienței cheltuielilor. Discuțiile la care am asistat, acum câteva luni, în sala de judecată a dosarului Mititelu / Universitatea Craiova versus FRF / LPF / Sandu / Dragomir au fost un exemplu elocvent în această privință. Timp de câteva ore, judecătorii și oamenii din sală s-au străduit, printre altele, să clarifice cât valora, la momentul dezafilierii Craiovei, jucătorul Florin Costea. Cine poate spune cu certitudine asta? Se puteau da 2 milioane, dar se puteau da și 10 pe fotbalist.
Primăriile, prin oamenii lor numiți sau agreați în fruntea cluburilor, vor plăti inclusiv jucători profesioniști. Cum se poate cuantifica în mod clar cât merită un fotbalist sau un antrenor? (În paranteză fie spus, de ce ar plăti niște locuitori fără canalizare și apă curentă, de exemplu, salariul unui brazilian de mâna a 10-a adus de primar la „echipa comunității”?) Apoi, jucătorul nu este un bun fix. Un laptop sau o clanță de ușă achiziționate de Primărie pot fi ușor verificate. Funcționau? Da! Care este prețul în magazin? 5 lei! Cu cât l-a luat Primăria? 1.000 de lei! Iată o problemă.

Dar la fotbal nu este așa. Trebuie să te pricepi la fenomen ca să înțelegi că e ceva în neregulă dacă un jucător care „face” 1.500 de euro pe lună primește un salariu de 15.000 de euro. În cercurile interioare ale fotbalului, secretele sunt păstrate bine. Adesea, cazurile acestea de fotbaliști supraevaluați sunt, de fapt, supape de drenat bani. Jucătorul primește și el ceva mai mult decât ar merita, dar grosul sumei se duce în alte buzunare. Comisioanele funcționează după același principiu. Practicile de tipul ăsta sunt atât de răspândite, încât nici măcar cluburile private 100%, unde pe patroni îi interesează direct limitarea cheltuielilor, nu scapă de dijmuială (exemplu: există un club foarte important din România unde jucătorul aflat la final de contract l-a lăsat ca la dentist pe patronul care-l chemase să-i dea restanțele salariale: „Cum, îmi dați toți banii?”. După câteva clipe de uluială, patronul i-a răspuns: „Da! Păi, cum altfel?”. Jucătorul – un străin – a continuat: „Eu știam de la domnul președinte X că suma e doar pe hârtie, partea mea e alta”. Ce se întâmplase? „Domnul președinte X”, care plecase între timp de la club, îl pusese pe fotbalist, când l-a adus la echipă, să semneze pentru prima de instalare, vreo 60.000 de euro, dar nu-i dăduse niciun ban. Iar din salariu – altfel, foarte generos pentru Liga 1 -, jucătorul primise doar 50%. Restul banilor rămăsese la alții, iar patronul a aflat de poveste abia la final, când fotbalistul și-a terminat contractul).
Alt caz, la un alt club: plăteau o firmă pentru a îngriji gazonul. Președintele aducea în fiecare an aceeași firmă, contra a 30.000 de euro. Când echipa a dat faliment, stadionul a revenit altui club. Cei de acolo au căutat și au găsit o altă firmă care executa exact aceleași operațiuni de îngrijire a gazonului, dar pentru numai 10.000 de euro. 

V-am dat exemplele de mai sus pentru a înțelege că fotbalul este nu numai un sport scump, dar și greu de controlat în privința cheltuielilor. Aici, dacă vrei, poți face treabă cu bani puțini – cazurile Viitorul și ACS Timișoara în acest sezon -, dar poți și cheltui foarte-foarte mult, iar la final clubul să iasă pe minus, fără să se poată invoca, legal, altceva în afara unei gestionări neinspirate a resurselor. Iar când banii nu sunt ai tăi, ba, din contră, sunt ai tuturor, adică ai nimănui, șansele ca lucrurile s-o ia razna sunt uriașe. Șefii cluburilor vor fi generoși, că nu vor da de la ei, ci de la noi toți.

Din acest punct de vedere, da: primarii, politicienii, conducătorii cluburilor de stat și o întreagă clientelă de partid își freacă palmele: să curgă șampania, tocmai s-a dat cep conductei cu bani!

2) Asistăm și la o inechitate flagrantă: cluburile private, susținute de niște oameni care bagă mâna în propriul buzunar, fiecare după eforturile, putința și priceperea lui, vor fi nevoite să lupte cu cluburi finanțate (din belșug) de la stat. 

Este o nedreptate și chiar o concurență neloială. În ultimă instanță, cluburile primăriilor se vor bate cu cele private folosind inclusiv banii celor din urmă! Pentru că, dacă Firea va aloca, să zicem, 25 din cele 50 de milioane disponibile către noul club de fotbal pe care – sursele ProSport au confirmat deja acest lucru – se discută să-l preia Primăria, o parte din acești bani vor proveni și din taxele plătite de FCSB și Dinamo, de exemplu. Cu toate păcatele lor, cele două cluburi pomenite adineauri își văd de treabă gestionându-și propriile surse de finanțare, private. Apoi plătesc taxe către stat. Care stat, după Ordonanța de Urgență prin care se modifică Legea Sportului, va putea redirecționa banii încasați către echipa Primăriei.

Așadar, presupunând, așa cum am spus mai sus, că edilii Clujului, Timișoarei, Iașiului (dar rețeta este valabilă pentru absolut toate localitățile din țară) vor direcționa 50% din suma maximă permisă de lege către „echipele lor” de fotbal, acestea vor ajunge, dintr-o semnătură de pix și fără niciun efort, la nivelul celor mai importante echipe private. Ba, mai mult, dacă vorbim de „echipa Gabrielei Firea”, aceasta ar avea un buget aproape dublu comparativ cu cel al FCSB și de 4-5 ori mai mare față de cel al celorlalte cluburi care au contat până azi – Dinamo, CFR, Astra. Cine s-ar putea bate cu un asemenea colos injectat cu bani publici și răsărit peste noapte?

Ajungem, astfel, într-o situație unică în Europa și, în orice caz, de-a dreptul aberantă. Nici măcar în Rusia sau Belarus nu este fezabil un asemenea scenariu halucinant, ca să nu mai vorbim de Vestul Europei. Imaginați-vă doar că, mâine, Primăria din Munchen își face echipă de fotbal, cumpără un loc în Bundesliga și alimentează clubul cu 5% din bugetul local. Este de neînchipuit, nu-i așa? Ei bine, în România, această perspectivă este cât se poate de palpabilă.

Așa cum am spus, am discutat deja cu conducători ai unor cluburi din Liga 1. „Privații” sunt îngrijorați. Ce urmează? Așteaptă să vadă. Hagi a reacționat deja, atent la nuanțe, într-un interviu acordat Digi24 și difuzat duminică, spunând că legea ar trebui să favorizeze investițiile autorităților locale în infrastructură și în sportul de masă, nu în sportul de performanță, iar intrarea statului în competiție cu echipele private nu este în regulă. Se așteaptă, deocamdată, pentru că „privații” speră să ciugulească și ei ceva din acești bani publici, prin diverse forme de asociere cu autoritățile locale.

Cele descrise până acum nu sunt deloc ficțiune și nici speculații. Efectele modificărilor le vom vedea chiar din sezonul viitor. Lumea sportului vorbește despre ele. Sunt lucruri concrete. Textul e clar. Îl puteți citi aici, pentru a vă lămuri. Lucrurile sunt limpezi ca lumina zilei: autoritățile locale pot trimite către sport până la 5% din bugetul localității; sunt permise toate cheltuielile aferente activității, de la facturi până la salarii; nu există nicio mențiune care ar putea restricționa direcționarea banilor doar către o anumită direcție.

În lipsa unor eventuale clarificări ulterioare, fie prin intermediul normelor de aplicare a legii modificate, fie altfel, putem spune fără teama de a greși că sportul românesc a redevenit, oficial, de partid și de stat.

P.S. ProSport a discutat acest subiect, pe larg, cu premierul Sorin Grindeanu, într-un interviu acordat publicației noastre – primul de acest fel pe teme de sport dat de actualul prim-ministru -, dialog pe care îl veți putea urmări pe site-ul nostru vineri.
Premierul României a explicat că OUG a fost dată la cererea aleșilor locali, care „rămân cu banii rezervați sportului necheltuiți”, deoarece nu aveau până acum posibilitatea legală de a-i da, și că intenția guvernului a fost de a ajuta sportul – mai ales cel de masă. Aceasta este o viziune optimistă, chiar idilică, asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor – și îmi vine foarte greu să cred că Sorin Grindeanu, în trecut președintele Direcției Județene de Sport Timiș și președinte al Consiliului Județean Timiș – nu e la curent cu felul în care merg lucrurile „la firul ierbii”. În fond, l-a cunoscut deja pe Marian Iancu!
Dar în Legea Sportului – noua sa formă – nu există nicio mențiune expresă în direcția favorizării sportului de masă. Totul rămâne la latitudinea edililor locali. Aceștia vor avea posibilitatea de a evalua „oportunitatea”, după cum s-a exprimat chiar premierul în dialogul cu ProSport. Dacă vor crea condiții pentru ca tinerii din comunitățile lor să poată face sport, va fi foarte bine și de aplaudat. După cum tot cât se poate de legal va fi și dacă vor considera că milioanele trebuie cheltuite pentru aducerea unor jucători profesioniști, într-o echipă care să se bată glorios – vezi cazul Concordia Chiajna! -, an de an, la retrogradare.

Și, cum tot ceea ce nu este interzis este permis, lucrurile devin clare.